Ieri seara am fost în Iulius Mall-ul proaspăt extins. Am fost și vineri. N-am cumpărat nimic, nici nu se punea problema. Am fost, recunosc, din curiozitate și pentru a-mi face o părere despre măreața realizarea a capitalismului românesc de inspirație moldovenească și de construcție chinezească.
Dacă joi seara intrarea la parcarea subterană dinspre Galeria Unu (apropo, asta mai există?) era deschisă, vineri era închisă, pentru că se mai lucra. Așa cum, de altfel, se mai lucra în multe alte locuri ale clădirii, ceea ce nu m-a mirat deloc, întrucât cam asta e regula atunci când se deschide ceva în România. Având în vedere că de lucrat lucrează cele câteva sute de chinezi, am încrederea că problemele se vor remedia, dar până la urmă asta nu are prea mare relevanță. Pentru că românul, în speță timișoreanul, nu se simte deranjat de asemenea detalii, pe care nici nu le observă.
Am dat câteva ture prin corpul nou de clădire și am fost atent la detalii. Mi se pare jenant faptul că printre noile magazine din Iulius Mall se găsesc unele din defunctul centru comercial Terra. Cam penibil. În al doilea rând, nu prea înțeleg în ce constă grozăvia corpului nou… în afară de Intersport, de care s-a mai auzit prin lume și prin România, și de Auchan, desigur, care e foarte bun pentru că e o concurență veritabilă la prea multele Real-uri din oraș, nu știu despre ce mari și cunoscute magazine mai putem vorbi… La fel cum nu înțeleg nici în ce constă măreția noului food court, care reunește aceleași fast food-uri penibile, în frunte cu KFC, magnetul absolut al prostimii române. Sigur, locul arată bine, e decent, lumina mi se pare mult mai bună ca în vechea locație, faptul că spațiul e mult mai mare, este și asta foarte bine. Dar în rest… n-am să înțeleg pentru ce te-ai înghesui să mănânci o mâncare proastă, în cele mai multe cazuri execrabilă, din farfurii de plastic, într-un fel de cantină de fabrică mai spilcuită.
Ca o primă concluzie, mix-ul de chiriași e nespectaculos. Mă lasă complet rece. Este evident faptul că oamenii ăștia de la Iulius Mall nu sunt capabili să aducă chiriași de clasă, cel puțin în ceea ce privește marii retaileri internaționali prezenți în România acum. Uite, bunăoară, Marks & Spencer, Debenhams, Peek & Cloppenburg, C & A, Reserved, Douglas, Nordsee, Hervis, Humanic și alții… Totuși, parcă există o diferență între ăștia și no name-urile, onorabile de altfel, dar no name-uri, pe care le-au convins să se mute din Terra în Iulius Mall…
O a doua concluzie ar fi cea legată de faptul că prin extindere mall-ul a devenit și mai întortocheat de cât era, ceea ce, pentru mine cel puțin, îl face mai degrabă nefrecventabil. Ideea aleasă de arhitect și de dezvoltator mi se pare una din anii 70, în care consumatorul este obligat pentru a ajunge de la A la B să treacă prin tot alfabetul, în care un om cu spirit mediu de observație și de orientare se pierde în mod obligatoriu, ne mai știind unde este și unde vrea să ajungă.
Modelul ține la consumatorii needucați, disperați după iluziile pe care un asemenea stabiliment ți le servește și care cred că cea mai bună modalitate de petrecere a timpului liber este să te plimbi prin mall, ducându-ți și copiii cu tine. Din păcate, asta se întâlnește la noi, în Timișoara, poate și în alte orașe din țară, dar cu siguranță nu la București, unde niciunul din multele mall-uri de acolo nu s-a construit pe acest concept, pentru că bucureștenii grăbiți n-ar fi avut niciodată timp de aventuri prin labirintul unui Iulius Mall. Acolo toți s-au axat pe conceptul simplu și eficient al unei galerii ca o stradă dispusă pe mai multe etaje. Simplu, confortabil, logic și eficient din prisma unui consumator mai educat, care nu are timp de pierdut și știe exact ce și unde caută.
Vineri seara, după vizita scurtă la mall, m-am plimbat prin centru, pe ruta tradițională: Piața Unirii – str. Vasile Alecsandri – Piața Libertății – str. Alba Iulia – Piața Operei. Centrul era pustiu, cele câteva restaurante goale, doar unele cafenele aveau ceva clienți. Am constatat ceea ce știam de mult, și anume că str. Vasile Alecsandri, cu șaormerii, magazinul Dioda și un dubios comerț cu bibelouri, seamănă cu strada principală din Sânnicolau Mare (I like Sânnicolau Mare, să fie clar!). Restul magazinelor te duc cu gândul la Caransebeș…
E prea mult… Nu se poate să te bați cu pumnul în piept, ce mare și grozav oraș ești tu, iar comerțul central să fie la nivelul unei urbe cu cel mult 30.000 de locuitori. Nu se poate ca în centru să apară tot mai multe șaormerii mizere (sunt două pe Alecsandri/Lucian Blaga, una pe Alba Iulia, a apărut una și pe Gh. Lazăr, în clădirea vicariatului sârb), magazinele de haine să arate ca în 1995, iar altele – cel de cadouri de lângă librăria Eminescu, de exemplu, să arate ca înainte de 1989. Nu se poate ca vineri seara centrul orașului să fie gol, iar toată lumea să fi fugit la mall.
Mall-ul este impersonal, nu are nimic de a face cu viața orașului, cu urbanitatea lui, cu un comerț cu tradiție și valoare. Mall-ul, așa cum arată el, poate fi oriunde, și la marginea orașului, și la 15 km depărtare, și în alt oraș și aiurea. E un spațiu fără personalitate și fără istorie, care dă prea puțină valoare orașului și care nu contribuie cu nimic la ceea ce se cheamă lebenswerte Stadt sau worth living city. În schimb, un centru plin de viață, de străzi pietonale, de magazine bune și multe, de cafenele și restaurante pline, este ceea ce face diferența. Și ceea ce corespunde până la urmă cu modelul unui oraș european, spre care ar trebui să tindem, că nu mai suntem de mult unul.
N-am nimic cu mall-ul în sine, cu ideea de mall, dar cred că mall-ul din Timișoara, așa monstruos cum e, va face orașului pe termen lung mai degrabă deservicii. Așa cum a fost el gândit, așa cum se prezintă, așa cum arată, nu e nimic altceva decât dovada unui provincialism îngust.