Două întâmplări. Reale.

August 2011, parcarea Plaza România, București. Mă întorc din mall, văd un bilețel în parbrizul mașinii. Îl iau, îl citesc, văd un nume și un număr de mobil. Îmi dau seama că respectivul mi-a lovit mașina. Mă uit la mașină, nu constat nimic. Ajung în parcarea din fața casei, mă uit încă odată cu atenție, observ, în sfârșit, portiera dreapta față și spate lovită ușor. Îl sun pe individ. Își cere scuze. Ne întâlnim seara la Romană, îmi dă câteva sute de lei, încheiem povestea, îmi repar mașina.

Noiembrie 2012, parcarea din spatele Muzeului Banatului, Timișoara. Mă întorc din centru. Îmi găsesc mașina lovită. Urât de tot. Spoilerul din față lovit destul de urât, nu îndoit, dar rașchetat bine. Sărită vopseaua, chiar și stratul de chit dus. Niciun bilet în parbriz. Nimeni prin preajmă, nicio scuză, la niciun telefon.

Orice comentariu suplimentar ar fi de prisos.