Industria culturala

Industrializarea culturii este un proces ce altereaza cultura. Urmand principiul benzii rulante, firmele care doresc sa scoata profit, fac ca unicitatea unui produs sa se piarda. Marea majoritate merge pe ideea de “mult si ieftin”, din dorinta de a obtine un lucru, neinteresata de valoarea lui. Acest se procedeu se aplica la carti, ziare, reviste, filme, muzica, etc.

In 1997, Bernard Miege propune doua tipuri de produse: cele informationale si cele culturale. Bunurile culturale se caracterizeaza prin caracterul schimbator al valorii de utilizare si prin faptul ca posibilitatile de a fi produse in serie sunt limitate. Bunurile informationale pot fi multiplicate, nu raspund nevoii de a fi cumparate de doua ori (valorea aditionala), sunt substituibile, iar pretul nu are nicio legatura cu valoare informatiei. Cererea de produse este un proces greu de definit pentru ca niciodata producatorii nu au avut o imagine clara a dorintelor consumatorilor. Dat fiind faptul ca moda si gusturile evolueaza, tendintele tind sa se schimbe de la sezon la sezon si de la om la om. Productia se bazeaza pe principiul benzii rulante, adica serilizarea produselor. Acest lucru este aplicat pentru a mari randamentul si a reduce costurile de productie.

Consumul de bunuri culturale este caracterizat ca fiind unul perisabil. El se poate dezvolta doar in condiitiile in care el raspunde in mod pozitiv cererii, multumeste pe toata lumea, si ofera o gama larga de optiuni. Partea negativa a acestui lucru este ca in felul acesta, in materie se presa, se va scrie doar despre lucruri usor de inteles, cu caracter afectiv, si se va omite dimensiunea culturala, intelectuala.