Mi-e scarba. O scarba din aia care nu poate fi exprimata in cuvinte,
dar pe care o ghicesti pe fata mea, de la o posta. Mi-e groaznic de
scarba si as vrea sa ma exprim, dar nu pot, pentru ca inca nu e
momentul. Si adun scarba si frustrarea asta in mine si simt ca plesnesc.
Asa ca am decis ca voi scrie aici, sa stie toti cat de scarba mi-e de
tine, de persoana ta si de absolut toate gesturile tale. Da, de tine.
Mi-e scarba de felul in care iti sta parul azi, mi-e scarba de felul in
care ti-ai taiat unghiile, care de altfel sunt si pline de mizerie, fapt
din cauza caruia scarba imi aduce stomacul pana in gat, obligandu-ma la
eforturi monumentale pentru a-l trimite inapoi, unde ii e locul. Mi-e
scarba cand porti albastru, verde, rosu, gri, bej, mov, lila, negru,
alb, de toate. Pentru ca oricum te-ai imbraca sau aranja, tot la fel de
groaznic arati. Pentru ca prostia ta transcende aceste mici trucuri,
fiind vizibila chiar si pentru cei a caror viziune asupra vietii e
extrem de superficiala. Prostia ta e vizibila inainte ca tu sa intri in
camera, dar deja vorbesti stand in hol si te apropii. Stim toti care e
de fapt gradul de prostie ce si-a facut cuib in tine, inca de la
nascare, dar nu putem sa iti spunem, pentru ca nu vrem sa fim
responsabili pentru sinuciderea ta. Pentru ca daca ai constientiza si tu
aceste lucruri, ai lua o lama ruginita si ti-ai taia beregata. Eu as
face-o cu placere pentru tine, insa nu imi pot distruge viata pentru un
mormam de deseuri, ce alcatuiesc ilustra ta persoana. Mi-e scarba de
felul in care respiri, abia perceptibil pentru restul, dar mult prea
sanatos pentru a fi okay, pentru urechile mele. Imi imaginez zi de zi
cum te voi omori, pentru ca nu vreau sa te torturez, vreau sa termin
treaba din prima si de fiecare data dupa ce fac acest lucru, ma simt
mult mai bine, ca si cum tocmai as fi avut un orgasm genial. Mi-e scarba
de felul in care te apropii de mine si incerci sa te bagi sub pielea
mea. Stai in mortii ma-tii acolo unde esti, pentru ca nu vreau sa devin
violenta. Nu pot da ochii cu tine cand vii in fata mea, pentru ca te vad
zacand intr-o balta de sanje, si dintr-o data, ranjetul incarcat de
satisfactie mijeste pe fata mea, iar eu nu vreau sa il explic, ci doar
sa il pastrez pentru mine. Mi-e scarba ca existi in viata mea si as face
orice ca sa scap de tine. Puti ingrozitor a prostie si a tot ce poate
fi mai rau pe lumea asta. Te plafonezi, absolut tot ce urmeaza sa spui
ai mai spus deja, de aceea nimeni nu te mai asculta, nu iti pasa de
absolut nimic inafara e tine, dar si tuturor le pasa de absolut orice,
inafara de tine.
Sper ca intr-o zi sa te muti la miliarde de km departare de mine,
preferabil alta galaxie (daca stii ce e aia si daca ai idee in ce
galaxie ne aflam, desi ma indoiesc ca neuronii iti mai permit realizarea
unor asemenea conexiuni fabuloase) pana cand mai pot a ma abtine si a
nu urla catre tine.
Si inca o chestie: stiu ca ai vrea sa fii ca mine si ma invidiezi.
Stiu prea bine cine esti, ce faci, ce simti, cum gandesti, cum
actionezi. Esti o carte deschisa pentru mine si din pacate pentru
cultura mea generala, esti si una extrem de proasta. Fa-mi placerea si
dispari din calea mea, pentru ca mi-e o scarba extraordinara inca din
momentul in care cineva iti pronunta numele in jurul meu, nume care se
protiveste cu ilustra ta persoana.